Frații Giuffrida rup tăcerea despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham! Cine minte: Florin Manea sau ei? Românul susține că el a purtat toate negocierile, dar versiunea italienilor e alta

Redactor:
Ion Filip
Frații Giuffrida rup tăcerea despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham! Cine minte: Florin Manea sau ei? Românul susține că el a purtat toate negocierile, dar versiunea italienilor e alta
  • Publicat:

Impresarii Gabriele și Valerio Giuffrida nu confirmă cele spuse de Florin Manea, care susține că a negociat de unul singur transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham.

Internaționalul român a devenit cel mai scump român din fotbal după ce a fost cumpărat de clubul din Premier League cu 25 de milioane de euro, sumă care poate ajunge la un total de 30 dacă se bifează și bonusurile de performanță prevăzute în contract.

Impresarul Florin Manea susține că el a intermediat transferul, însă agenții italieni Gabriele și Valerio Giuffrida au o altă versiune.

Florin Manea a anunțat că el a fost singurul care a negociat pentru transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham

Impresarul Florin Manea susține că el este singurul care a negociat trecerea lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham, în ciuda faptului că în acest „deal” au fost implicați și agenți italieni.

„Ei îl au deja pe Vicario aici, portarul pe care l-au adus astă-vară de la Empoli. Dar, toate discuțiile, toate negocierile le-am purtat eu, nu ei! Sunt niște agenți foarte importanți și nici pe mine, nici pe ei nu prea ne interesează ce crede lumea din exterior.

Frații Giuffrida nu sunt agenții lui Drăgușin, eu am un contract cu Radu înregistrat la Federația Italiană.

Ei doi m-au ajutat în relația mea cu Genoa, cu Napoli și cu Tottenham. Cu Napoli și cu Tottenham, în crearea legăturilor care au condus la negocierile existente în iarna aceasta”, a spus Florin Manea.

Ce susțin impresarii italieni Gabriele și Valerio Giuffrida despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottehnam

Agenții Gabriele și Valerio Giuffrida anunță că au lucrat cot la cot cu Florin Manea pentru a perfecta trecerea lui Radu Drăgușin la Tottenham, astfel că impresarul român nu ar fi purtat de unul singur negocierile.

„Transferul a fost realizat în egală măsură de către noi și de Florin Manea. Am lucrat de la bun început împreună și așa am mers până la final. A fost o coloborare perfectă de care suntem foarte mulțumiți și considerăm că a fost o alegere foarte inspirată această colaborare.

Putem spune că am fost foarte uniți, un grup compact, care a lucrat foarte bine”, a spus Valerio Giuffrida, pentru Fanatik.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Ce a putut declara Valentina Pelinel despre Mihaela Borcea, după ce s-a spus că a scos-o din afacerile familiei!
Ce a putut declara Valentina Pelinel despre Mihaela Borcea, după ce s-a spus că a scos-o din afacerile familiei!
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în România
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în România
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×